Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Armata intevine in judetul Constanta

Militari ai Brigăzii 9 Mecanizate “Mărășești” din Constanța intervin, la această oră, pentru înlăturarea efectelor căderilor masive de zăpadă din zona Dobrogei.

Astfel, la solicitarea Centrului Național de Conducere Integrată, constituit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, o grupă de militari acționează cu un camion DAC 6×6 și cu un autotrailer ”Tatra” pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Nicolae Bălcescu, pentru degajarea căii de acces și deblocarea unor autocamioane rămase înzăpezite.

Sunt în pregătire, de asemenea, alte două intervenții în județul Constanța, pe DN 22, în zona localităților Sibioara și Lumina, respectiv pe DN 3, între Constanța și Valul lui Traian.

La nivelul întregii țări, Ministerul Apărării Naționale este pregătit să intervină în primă urgență, la solicitarea autorităților competente de la nivel central și local, cu peste 2.600 de militari și circa 400 de mijloace tehnice cu putere sporită de deplasare, tractare și transport, autosanitare și automacarale, precum şi cu cinci elicoptere şi o aeronavă ale Forțelor Aeriene Române. La nevoie, pot fi puse la dispoziție și alte forțe și mijloace suplimentare.

Comments

comments