Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Avion cu 48 de pasageri prabusit in Iran

Un avion civil s-a prăbuşit s-a prăbuşit duminică dimineaţă lângă aeroportul Mehrabad din Teheran, aproape 40 de persoane pierzându-şi viaţa, informează agenţiile internaţionale de presă.

Avionul, un Antonov-140, urma să efectueze o cursă Teheran – Tabas (estul Iranului). El s-a prăbuşit la ora locală 09:18 (04:48 GMT) în cartierul Azadi, situat la câţiva kilometri de aeroportul Mehrabad. Acest aeroport deserveşte zboruri interne în Iran.

”Toţi pasagerii sunt morţi. Acum transportăm corpurile lor la morgă”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri, citat de agenţia de presă oficială iraniană Irna.

Potrivit unui reprezentant al Aviaţiei Civile iraniene, la bordul avionului se aflau 48 de pasageri.

Primele informaţii făceau referire la un avion al companiei Taban Airlines, însă fotografiile publicate şi agenţiile de presă iraniene arată că este vorba despre un avion al companiei Sepahan.

Comments

comments