Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Ce scrie Marian Godina despre gratiere

Cu ceva timp în urmă, în timp ce eram în serviciul de patrulare, am obsevat o bătrânică ce ne făcea semn cu mâna să oprim. Am oprit lângă ea, crezând că e una din persoanele care mai confundă din când în când loganul de Poliție cu un taximetru, dar mi-am dat seama că avea o problemă când am văzut că plângea în hohote ca un copil. O întrebam de vreo cinci minute ce a pățit și nu puteam înțelege printre suspinele ei decât “banii mei, pensioaraaaa meaaaa”. Mi-am dat seama că fusese victima unui furt, sau, mai grav, a unei tâlhării, deși nu prezenta urme de violență. După ce s-a mai liniștit, femeia ne-a putut povesti că a intrat la o farmacie pentru a-și cumpăra medicametele care îi sunt indispensabile și pe care le cumpără în fiecare lună. După ce farmacista îi adusese punga cu medicamente, când să plătească, și-a băgat mâna în geantă pentru a-și scoate portofelul, dar mâna i-a ieșit prin fundul genții, printr-o tăietură făcută cu multă dibăcie de vreun șuț din troleibuzul din care tocmai coborâse. Avea acolo toată pensia din acea lună, pe care o așteptase cu nerăbdare și pe care abia reușise să o scoată de la bancomat, tehnologia din zilele noastre punând-o încă în dificultate.

Cu lacrimi în ochi, ne întreba de unde va lua bani să își cumpere medicamentele, cum își va plăti întreținerea, cum îi va cumpăra medicamente și soțului paralizat în scaun cu rotile. Mă uitam la colegul meu și el la mine, și habar nu aveam ce să îi răspundem bunicii. Deși, ca polițiști, dăm destul de des teste psihologice din care să reiasă că nu suntem nebuni și nu reacționăm violent în fel și fel de situații, de această dată mi-aș fi dorit să îl am în față pe cel care, în timp ce bătrâna plângea cu suspine, probabil îşi verifica prada și era bucuros că se făcuse cu ceva bani. Îmi doream să-l am în față, dar nu pentru a-l audia…

Mai departe, cazul a fost preluat de alți colegi de-ai mei, iar mai apoi, de câte ori mă întâlneam cu vreunul din acei colegi, deși aveau sute de astfel de cazuri, mereu îi băteam la cap și îi întrebam dacă l-au găsit pe cel care i-a furat banii bătrânei. Am aflat cu multă bucurie că autorul a fost identificat și i s-au putut proba mult mai multe astfel de fapte, fiind reținut, arestat și mai apoi condamnat la închisoare cu exectuare.
Despre bătrână nu mai știu nimic. Sunt convins că nu e pe undeva prin Maldive și sunt sigur că nici condițiile pe care le are acasă nu sunt dintre cele mai bune. Probabil își așteaptă în continuare, lună de lună, pensia din care să cumpere medicamente pentru ea și pentru soțul ei și din care să-și plătească întreținerea.

Despre autorul furtului nu știu ce face prin închisoare. Dar sunt convins că, la fel ca și bătrânica, și el așteaptă, cu aceeași nerăbdare cu care bunica își așteaptă pensia, o lege a grațierii care i-ar reda libertatea și l-ar scoate din condițiile neluxoase din pușcărie. Probabil, deși nu și-a ispășit toată pedeapsa, faptul că va fi iertat și pus în libertate, îl va determina ca atunci când va ieși să nu mai facă așa ceva, să își găsească un loc de muncă, la care va merge zi de zi ca un om conștiincios, chiar dacă va trebui să se trezească de la șase dimineața și să muncească o lună pentru un salariu pe care îl câștiga într-o singură zi ceva mai norocoasă, pe vremurile când avea acele proaste obiceiuri de a-și tăia unghiile până la carne, ca nu cumva să i se agațe de vreun buzunar sau vreo poșetă din material textil.

Fraza asta ultima, nici eu nu o cred, dar am scris-o pentru că îmi plac poveștile cu sfârșit fericit. 🙂

Prin textul ăsta cred că răspund destul de clar tuturor celor care mă întreabă ce părere am despre grațiere.

P.S. Dacă vă plac finalurile astea fericite, sunt câteva televiziuni care, de câteva zile, ne prezintă cazuri cu deținuți, pe care îi pun într-o asemenea lumină de îți vine să le plângi de milă, iar mai apoi, după ce te ştergi de lacrimi, să îi cauți şi să îi pupi pe frunte, mânca-i-ar tata de îngeraşi cuminți care, fiind oameni, au greşit şi ei, sărăcuții…

Ca polițist, ca să vorbesc în limbajul lor, al infractorilor, mai spun “decât” atât: eu nu “halesc” basme d-astea lacrimogene şi “mă înțep” când cineva vrea să mă prostească, nu stau să ningă pe mine.

Comments

comments