Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

CFR, prejudiciu de peste 6 milioane de euro

CFR, prejudiciu de peste 6 milioane de euro

La data de 03.05.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au efectuat un număr de 63 de percheziții pe raza municipiului București și a județelor Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 40 de suspecți, specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave,fals intelectual și uz de fals.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport.

S-a reținut că membrii grupului infracțional au subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria ‘deșeu fier vechi greu’ și ‘deșeu fier vechi special’ (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.

Manopera frauduloasă a fost premeditată de către factorii de decizie din cadrul societății de transporturi feroviare în conivență cu reprezentanții firmei de colectare a deșeurilor. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de către reprezentanții societății de transporturi feroviare pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul firmei de colectare a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane.

Prețul de achiziție a fost de 120 euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru ‘deșeu fier vechi greu’ era de 175,88 euro/tonă, iar pentru ‘deșeu fier vechi special’ (oțel) era de 218,90 euro/ tonă. A rezultat că prin această manoperă s-a realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul ‘deșeurilor fier vechi special’ (oțel) și cu 46,56% în cazul ‘deșeurilor fier vechi greu’.

Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății de transporturi feroviare, al doilea palier a fost reprezentat de către funcționari din cadrul sucursalelor aparținând societății de transport din Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al al treilea palier al grupului infracțional organizat a fost constituit din reprezentanții firmei de colectare, beneficiara contractului.

În vederea preluării deșeurilor rezultate din casare, societatea a desemnat la nivelul fiecărei comisii de casare constituite la nivelul sucursalelor societății de transport, câte un reprezentant care conform ‘Convenției comune de lucru’ au întocmit împreună cu reprezentanții comisiilor de casare documentele aferente procesului de casare, respectiv procese verbale de predare-primire, procese verbale de tăiere, note de cântar etc, documente în care, cu știință, s-a omis menționarea cantităților de deșeuri de oțel și de fier greu.

De asemenea, unii dintre reprezentații firmei de colectare a deșeurilor au exercitat, la nivel local, constrângeri asupra membrilor comisiilor de casare, amenințând intervenția pe lângă conducerea unității în vederea destituirii din funcție, în cazul în care nu se conformau planului infracțional.

Cele 2450 de vagoane supuse casării însumează cantitățile de 35.002,12 tone de oțel și 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantități care au fost menționate în documentele încheiate ca fier vechi.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este în sumă de 6.313.748,52 euro.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul specialiștilor din cadrul DGA, polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș, SRP Transporturi Timișoara și Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Glad Voievod’ Timișoara.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comments

comments