Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Declaratia lui Mircea Draghici despre masurile luate de guvernul USL

Prin măsurile luate în ultima perioadă de Guvernul USL, am demonstrat că putem avea creştere economică, una dintre cele mai puternice monede la nivel european şi o rată a şomajului de două ori mai mică decât ţările din Zona Euro, fără să tăiem drepturile băneşti obţinute în mod legal de către cetăţenii acestei ţări.

Precizez că actuala guvernare caută permanent soluţii ca persoanele cu venituri mici să nu mai poarte povara crizei economice, aşa cum s-a procedat în trecut.

Un obiectiv important al USL, care se regăseşte şi în programul de guvernare, este protejarea consumatorului vulnerabil prin acordarea unui ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie. Aşadar, în contextul liberalizării preţurilor, USL doreşte acordarea unui ajutor suplimentar persoanelor cu venituri mici pentru plata gazelor şi a electricităţii. Proiectul, aflat în dezbatere publică,  prevede ca sumele să fie stabilite în funcţie de veniturile familiei, încadrându-se între 23 de lei pentru venituri pe membru al familiei de până în 200 de lei şi 18 lei dacă acestea sunt între 201 şi 307 de lei.

Actuala guvernare nu va economisi banii statului reducând salariile şi posturile bugetarilor. Adevăratele reduceri se vor face prin cheltuirea în mod echitabil a banilor publici, prin reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii din diferite instutuţii ale statului. USL doreşte oprirea risipei din banii publici, pentru ca povara datoriilor să nu mai fie resimţită de cetăţeni.

Guvernul condus de Victor Ponta şi-a propus reducerea sărăciei pentru 580.000 persoane până în anul 2020. Combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii şi protecţiei sociale prin asigurarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe un mecanism instituţional de identificare, evaluare şi intervenţie pentru toate cazurile de risc social, reprezintă un preocupare permanentă a puterii USL.

Comments

comments