Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Directoarea Agentiei pentru Protectia Mediului Arges acuzata de ANI

Inspectorii ANI au descoperit că Mariana Ionescu, fosta directoare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş, a semnat acorduri de defrişare în pădurea Trivale, o arie naturală protejată prin lege, în beneficiul direct a mai multor membri ai familei.

Fosta directoare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Argeş este acuzată de oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de încălcări scandaloase ale „regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă“. Mariana Ionescu a fost demisă în urmă cu patru luni de la şefia APM Argeş „pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care au avut consecinţe grave“. Decizia ANI, luată pe 9 mai, vine să confirme şi să detalieze abuzurile de care este acuzată directoarea de la Mediu.

Potrivit ANI, în perioada directoratului lui Ionescu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a emis peste 100 de acorduri de mediu pentru defrişarea pădurii Trivale din Piteşti, o arie naturală protejată prin lege.

Între 2006-2008, graţie acestor acorduri, peste 100 de proprietari au primit aprobarea de a despăduri suprafeţe mari de teren în pădurea Trivale pe care, ulterior, au fost construite apartamente sau vile. Printre primii beneficiari s-au regăsit chiar rude de gradul I ale fostei şefe de la Mediu.

Astfel, printre cei care au primit acorduri pentru tăierea pădurii-simbol a Piteştiului se numără Cătălin Ene, fratele fostei directoare de la Mediu şi unul dintre cei doi patroni ai cunoscutei firme Macro, firmă care a şi construit apoi un bloc la liziera pădurii Trivale. Tot printre beneficiarii acordurilor de mediu semnate de directoarea Mariana Ionescu îi regăsim şi pe Gherghina şi Marin Ene, respectiv părinţii şefei de la Mediu, dar şi mulţi alţi salariaţi ai APM Argeş.

Comments

comments