Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Doi ministrii au venit in Arges

Doi ministrii au venit in Arges

Vineri, 10 martie a.c., ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, împreună cu ministrul Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, și cu o delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor, a avut o întâlnire, la Consiliul Județean Argeș, cu conducerea C.J. Argeș și a Prefecturii Argeș, parlamentarii argeșeni, conducerile Direcției Silvice Argeș, Garda Forestieră, Administrației Bazinale a Apelor Argeș – Vedea, consilieri județeni și primari argeșeni.

Președintele Consiliului Județean Argeș i-a prezentat doamnei ministru Petcu situația județului Argeș privind fondul forestier și spațiul hidrografic, problemele cu care se confruntă județul Argeș în aceste domenii, prioritățile de investiții, precum și propuneri de modificări legislative.
De asemenea, reprezentanții autorităților publice locale au punctat problemele cu care se confruntă în teritoriu, situații la care doamna ministru și delegația ministerială au luat act și au adus clarificări.

Președintele Consiliului Județean Argeș a evidențiat urgențele investiționale din domeniul hidrografic, respectiv regularizarea Văii Argeșului pentru punerea în siguranță a podurilor de la Topoloveni și Căteasca și consolidarea malurilor râului, precum și achiziționarea unei drage necesare pentru decolmatarea zonei Podul Argeșului, Lunca Argeșului și Ștrand și pentru decolmatarea Lacului Budeasa, unde, la finalul lunii iulie a acestui an, va avea loc Campionatul Mondial de kaiac – canoe.

Din prezentare au făcut parte obiectivele de investiții pentru anul 2017, respectiv:
• Amenajare Râul Doamnei pentru apărarea împotriva inundațiilor în localitățile Corbi, Domnești, Pietroșani;
• Regularizare Râu Argeș între acumularea Bascov și acumularea Pitești;
• Regularizare Râul Cotmeana la Lunca Corbului și pârâului Vârtej, în localitatea Băbana;
• Regularizare și consolidare Râu Vedița, în localitatea Vedea;
• Punere în siguranță baraj Golești.
• Amenajare Râu Bratia, la Vlădești;
• Amenajare împotriva inundațiilor a Râului Cotmeana, în zona localităților Stolnici, Hârsești, Bârla;
• Regularizare Pârâu Budeasa;
• Regularizare Pârâu Bascov;
• Regularizare Pârâu Cârcinov;
• Regularizare Valea Păulească la Micești;
• Mărirea gradului de siguranță în exploatare a acumulării Pecineagu.

În domeniul forestier, președintele Dan Manu a atras atenția că județul Argeș ocupă primul loc la tăieri ilegale după numărul de cazuri (contravenții și infracțiuni), însă locul 11 privind volumul tăierilor ilegale, conform Greenpeace, accentuînd necesitatea unor măsuri mai concrete de ordin legislativ și de administrare a fondului forestier.

De asemenea, a prezentat situația ariilor protejate din județul Argeș și a ridicat problema Parcului Național Munții Făgăraș, respectiv faptul că acest tip de parc ar bloca activitățile de orice fel în zona montană a județului Argeș, inclusiv exploatarea și prelucrarea lemnului, pășunatul și creșterea animalelor, dezvoltarea infrastructurii turistice, rezultând un impact negativ asupra economiei și dezvoltării județului Argeș. În acest sens, președintele C.J. Argeș a venit cu propunerea de creare a unui parc natural regional, după modelul francez, care ar asigura un echilibru între protejare și dezvoltare, în beneficiul locuitorilor din zonă.

După întâlnirea de lucru cu reprezentanții administrațiilor publice locale și județene, președintele CJ Argeș, Dan Manu împreună cu ministrul Apelor și Pădurilor au vizitat mai multe obiective, respectiv zona Lunca Argeșului, Lacul Budeasa, precum și podurile de la Căteasca și Topoloveni.

În Parcul Lunca Argeșului, primarul Cornel Constantin Ionică, viceprimarul Sorin Apostoliceanu și echipa tehnică de la primărie au cerut sprijin doamnei ministru pentru decolmatarea râului Argeș în această zonă. În urma inundațiilor din 2014 râul a erodat malul parcului punând astfel în pericol o investiție realizată pe fonduri europene. Doamna Adriana Petcu a promis că în momentul în care draga va fi în Argeș și acest obiectiv va fi avut în vedere.

Cum în această vară, la Baza Nautică de la Bascov va avea loc un campionat mondial de kaiac-canoe următoare oprire a fost la Bascov. Aici, președintele Federației Române de kaiac-canoe, Ion Bârlădeanu a explicat faptul că pentru desfășurarea în bune condiții a competiției și lacul trebuie decolmatat. Doamna ministru a dat asigurări că până la începerea competiției o dragă va fi adusă în Argeș, la Baza Nautică de la Bascov. De decolmatare se va ocupă ABAAV, la întâlnire fiind prezentă și doamna director Tatiana Diaconu.

Ultima oprire a fost la podul de la Căteasca. Din cauza faptului că aici nu există praguri de fund, apa erodează pilonii de susținere a podului.
Aceasta este a patra vizită în județul Argeș a unui membru al Guvernului, în mai puțin de o lună de zile, după vizitele vicepremierului și ministrul Dezvoltării, Administrației Publice Locale și Fondurilor Europene, doamna Sevil Shhaideh, ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, respectiv ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.

Comments

comments