Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Dosare penale pentru taieri ilegale de padure pe Transfagarasan

Dosare penale pentru taieri ilegale de padure pe Transfagarasan

În data de 20 februarie 2017, Consiliul Județean Argeș a înaintat către Garda Forestieră de Mediu Ploiești o adresă prin care solicita un răspuns legat de modul în care s-au făcut defrișările în zona GHIȚU – MOLIVIȘU, zona Pârtiei de Schi Molivișu, existând suspiciuni că, în zonă, s-au făcut defrișări ilegale.

La două luni de la înaintarea adresei, Garda Forestieră de Mediu Ploiești a răspuns Consiliului Județean Argeș, confirmând suspiciunile și anume :

  • au fost constatate tăieri ilegale de arbori în zona pârtiei Molivișu. A fost afectată o suprafață de 9.000 m.p. prin defrișarea vegetației forestiere fără drept (ilegal), decopertarea stratului de pământ de la suprafață, terasarea surprafeței defrișate și decopertate, realizarea de construcții ilegale în zonă. Pe această suprafață a fost amplasată fundația stației de plecare a instalației de transport prin cablu și doi stâlpi ai instalației. Suprafața afectată nu face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier național a celor 11,4 ha necesară realizării pârtiei de schi, scoatere care a fost aprobată prin H.G. nr. 448/2014;
  •  au fost constatate tăieri ilegale de arbori, ca urmare a lucrărilor efectuate la drumul forestier Dosul Ghițului/Molivișu, pentru lărgirea acestuia. Acest drum forestier, a cărui suprafață a fost retrocedată comunei Arefu, a rămas ca mijloc fix în inventarul Ocolului Silvic Vidraru – Direcția Silvică Argeș;
  • suprafața de 11,4 ha adusă în compensare, în urma scoaterii definitive din fondul forestier a suprafeței necesare construirii pârtiei de schi Molivișu, nu a fost împădurită în două sezoane de vegetație de la data aprobării scoaterii, fiind încălcate atât prevederile Codului Silvic, cât și ale hotărârii de guvern.
    Toate aceste nereguli au fost constatate în urma unui control efectuat în perioada 22.03 – 07.04.2017.

Urmarea la aceste indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni (tăieri ilegale de arbori, reducerea fondului forestier), se vor încheia procese verbale de sesizare din oficiu și constituirea de dosare penale, care vor fi instrumentate de polițiștii în cauză, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Curtea de Argeș.

Comments

comments