Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Duster-ul cu volan pe drepta se va produce in Romania

Grupul auto francez Renault a decis să transfere, din India în România, producția autovehiculelor de teren Duster destinate pieței din Marea Britanie.

Renault India producea până acum toate autovehicule de teren Duster cu volanul pe partea dreaptă. Pe lângă Duster, grupul francez vinde în prezent cinci modele de autovehicule în India: sedanul Fluence, SUV-ul Koleos, modelul compact Pulse și sedanul Scala. În primele cinci luni ale anului fiscal care a început în luna aprilie Renault a vândut 17.510 vehicule în India, în scădere cu 33% în ritm anual.

Constructorul auto român Dacia a fost cel care a început să producă modelul Duster la uzina de la Pitești în 2010, automobilele produse aici fiind destinate piețelor din Europa, Turcia și din țările din Magreb. La aceeași uzină au început să fie produse și modelele Duster sub marca Renault începând din luna iunie 2010, inițial pentru piețele din Orientul Mijlociu, Egipt și alte piețe africane, iar din 2011 pentru țările din regiunea Golfului.

În 2013, la nivel mondial, au fost vândute 376.000 de automobile de teren Duster. Primele cinci piețe pentru acest automobil, de la lansare și până acum, sunt: Rusia, unde au fost vândute 151.633 unități sub brandul Renault, Franța — cu 145.612 unități sub brandul Dacia, Brazilia — cu 117.303 unități sub brandul Renault, India — cu 85.974 unități sub brandul Renault și Germania — cu 70.159 unități sub brandul Dacia.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit între timp un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Comments

comments