Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Gazprom a redus din nou livrarile de gaze catre Romania

Grupul rus Gazprom a redus miercuri, pentru a doua oară, livrările de gaze naturale către România, de această dată cu 13% faţă de nivelul planificat, a anunţat Departamentul pentru Energie.

“Livrările de gaze ruseşti către România au scăzut ieri cu 13% în raport cu nominalizările Transgaz. Volumul total al livrărilor de gaze ruseşti din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condiţiile în care producţia României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi pe zi”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

În prezent, consumul de gaze se situează la circa 22 milioane de metri cubi pe zi, iar din producţia de aproximativ 31 milioane de metri cubi, circa 9 milioane de metri cubi se înmagazinează în continuare zilnic.

“Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obişnuim cu astfel de situaţii generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă faţă foarte bine acestei ierni fără ca populaţia să aibă de suferit”, a declarat, în comunicat, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Comments

comments