Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Judetul Arges, reprezentatie exceptionala la Expozitia Mondiala EXPO Milano 2015

Judetul Arges, reprezentatie exceptionala la Expozitia Mondiala EXPO Milano 2015

La invitația Ministerului Afacerilor Externe, în perioada 9 – 13 iunie, o delegație de artiști populari din județul Argeș va reprezenta România la Expoziția Universală de la Milano, Italia. Argesenii selectați să poarte timp de cinci zile cu mândrie statutul de ambasadori ai României la cel mai mare eveniment mondial al anului sunt Taraful de lăutari “Doina Bascovului”, condus de Cătălin Iancu, Grupul de Călușari ai Casei de Cultură “Adriana Trandafir”, condus de coregraful Marin Stănoiu, Grațian Badescu, solist al “Doinei Argeșului” și Nicoleta Vorovenci, profesoară a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești și o valoroasă și pasionată păstrătoare a tradiției țesutului la război.

Înca din prima zi si de la primul acord ale viorii și țambalului, artiștii argeșeni au facut senzație, Pavilionul României dovedindu-se neîncăpător pentru mulțimea de vizitatori care dorea să asiste la reprezentațiile Tarafului sau ale Călușarilor, care au magnetizat publicul cu dansul lor mistic.

Ropote de aplauze a atras și Grațian Bădescu, cel care a uimit audiența cu un emoționant repetoriu de doine, interpretate atât vocat cât și la solz de pește. La avalanșă de întrebări exprimate în zeci de limbi a trebuit să răspundă și rucăreanca Nicoleta Vorovenci, care i-a învățat pe vizitatori să țeasă cu mana lor mici obiecte de artizanat, pe care aceștia apoi le-au primit drept suvenir.

Pe ritmurile armonioase sau energice ale horelor și sârbelor, publicul a fost initiat în tainele dansului popular, prinzându-se într-o horă a prieteniei fără frontier, alături de reprezentanții delegației argeșene.

Prezent pe toata durata primei zile a reprezentării Argeșului la EXPO Milano, alături de membrii delegației argeșene, Comisarul României la Milano, Georgian Ghervasie, s-a declarat foarte încântat atât de prestația artiștilor noștri, cât și de reacția publicului numerous, care a luat cu asalt Pavilionul României, pozitionat exact în inima Expoziției Universale, în vecinătatea selectă și onorantă a statelor Vatican, Spania, Israel, Mexic și Franța.

De asemenea, vineri, 12 iunie a.c., Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, se va alătura delegației argeșene, iar în perioada 26-27 august Corul “Ars Nova” al Teatrului Al. Davila va susține recitaluri în cadrul Pavilionului României, din repertoriul international dar și popular.

Comments

comments