Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

La multi ani Armatei Romane !

Mesajul ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, cu ocazia Zilei Armatei României

Se împlinesc, anul acesta, şapte decenii de când ostaşii Armatei României eliberau ultimele mari oraşe transilvănene, Carei şi Satu Mare, de sub ocupaţia străină.

Faptele de arme ale celor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea noastră şi independenţa patriei sunt un exemplu pentru toţi românii, iar eroii acelor vremuri sunt omagiaţi, de Ziua Armatei, prin ceremonii militare organizate la monumentele ridicate în ţară în memoria lor, dar şi în locurile unde au avut loc cele mai aprige lupte.

Datorăm profund respect soldaţilor români care au luptat cu toată fiinţa şi puterea lor, propulsaţi de flacăra lăuntrică a patriotismului şi sentimentul datoriei. Oarba de Mureş, Păuliş, Odorhei, Reghin, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Turda, Carei sau Satu Mare sunt doar câteva dintre reperele care au marcat epopeea eliberării Ardealului de Nord Vest, scrise cu sânge şi sacrificii.

Respect şi admiraţie datorăm şi supravieţuitorilor acestei conflagraţii, veteranii celui de Al Doilea Război Mondial, depozitarii unor experienţe de luptă şi de viaţă memorabile, adevărate modele pentru mai tinerii lor camarazi.

Generaţiile prezentului, militarii profesionişti de toate gradele care îşi slujesc în prezent Ţara sub Drapel, au, în esenţă, aceleaşi misiuni ca şi înaintaşii lor: apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, unităţii şi democraţiei constituţionale ale României. Tocmai de aceea, participarea Armatei României la operaţiuni umanitare, de menţinere a păcii, precum şi la operaţiuni de combatere a terorismului, la nivel subregional şi regional, a fost, este şi va rămâne obiectivul major al politicii noastre de securitate şi apărare.

Aceste misiuni internaţionale ale militarilor români sunt dovada faptului că ţara noastră şi-a asumat cu responsabilitate calitatea de furnizor important de securitate în regiunea sa, contribuind din plin la sprijinirea efortului comunităţii internaţionale pentru instaurarea în lume a unui climat de securitate.

Profesionalismul şi puterea de sacrificiu demonstrate de militarii noştri în teatrele de operaţii au consolidat statutul României de membru activ şi credibil al Alianţei Nord-Atlantice.

Calitatea de membru al NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară a lumii, aduce pentru ţara noastră cele mai solide garanţii de apărare din întreaga noastră istorie. Iar evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea noastră demonstrează, o data în plus, importanţa opţiunii strategice pe care România a făcut-o după 1989, aceea de a se alătura şi integra în spaţiul euro-atlantic.

De aceea, gândurile mele pleacă în mod special către militarii care şi-au servit ţara sau care se află acum la datorie în teatrele de operaţii, în misiuni internaţionale angajate de ţara noastră. Vocea pe care România o are astăzi în NATO şi în UE, în comunitatea internaţională, este puternică şi datorită prestaţiei impecabile pe care dumneavoastră aţi avut-o în aceste misiuni complexe, alături de camarazii dumneavoastră din celelalte armate ale lumii.

Acest moment de sărbătoare găseşte instituţia militară într-un amplu proces de transformare şi modernizare, concomitent cu profesionalizarea forţelor şi instruirea comandamentelor, în consens cu cerinţele de interoperabilitate cu armatele ţărilor membre ale NATO.

Creşterile bugetare pentru apărare din ultimii ani fac posibilă continuarea procesului de înzestrare şi modernizare a armatei. Va trebui să investim mai mult în pregătire, echipamente şi tehnică militară de vârf, necesare asigurării condiţiilor de interoperabilitate cu armatele membre ale NATO. Toate acestea presupun un înalt profesionalism al personalului militar, multă conştiinciozitate şi disciplină riguroasă.

Avem încredere în profesionalismul şi în puterea dumneavoastră de muncă, iar calităţile morale şi profesionale pe care le-aţi probat cu prilejul numeroaselor activităţi organizate pe plan intern şi internaţional ne îndreptăţesc să privim viitorul cu optimism.

La ceas aniversar, vă adresez dumneavoastră, militarilor şi întregului personal civil al Ministerului Apărării Naţionale, cele mai sincere felicitări şi succese depline în nobila misiune încredinţată de popor.

Aceleaşi felicitări se îndreaptă şi către cadrele militare în rezervă şi în retragere şi un sincer omagiu vă aduc dumneavoastră, distinşi veterani de război, pentru sacrificiul făcut în slujba patriei.

Vă doresc multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi !
La mulţi ani !

Comments

comments