Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

MAE face precizari privind atacul de la Londra

În continuarea informațiilor referitoare la atacul care a avut loc, la data de 22 martie a.c., la Londra, Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele precizări:

Persoana de cetățenie română internată în stare gravă a fost supusă unei intervenții chirurgicale fiind, la acest moment, transferată într-o altă unitate medicală pentru investigații suplimentare.

Celula de criză constituită la nivelul misiunii diplomatice române la Londra, aflată în coordonarea Centralei MAE, menține permanent legătura cu unitatea medicală respectivă, cu autoritățile locale și cu familia cetățeanului român, căruia îi va acorda tot sprijinul necesar.

Un reprezentant al oficiului consular se află la unitatea medicală unde este internată persoana rănită și acordă asistență familiei.

Reamintim faptul că cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon:

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833 ; +44 20 76036694 ; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Comments

comments