Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Miracle, cantata de Paula Seling și OVI ne va reprezenta la Eurovision

Aflați pe ultima sută de metri cu promovarea melodiei Miracle, Paula Seling și OVI, reprezentanții României au finalizat videoclipul melodiei cu care ne vor reprezenta la Eurovision anul acesta.

Clipul spune povestea miracolului renașterii naturii, în imagini de o frumusețe deosebită. Într-o cameră degradată, cu interior scorojit, începe ploaia, care se prelinge peste tot — în interior, pe pereții camerei, peste mobilierul vechi. Apa care a pătruns în toate ungherele face posibilă renașterea naturii și transformarea interiorului într-un tot viu. Videoclipul piesei Miracle a fost filmat într-un timp record — o zi, însă editarea și efectele vizuale create în videoclip au mai necesitat câteva zile de lucru ale echipei coordonate de regizorul Alex Ceaușu. Clipul va fi postat în cursul acestei zile pe site-ul oficial al competiției — eurovision.tv — și va putea fi văzut, de asemenea, pe toate canalele de comunicare ale Televiziunii Române.

‘Miracolul nostru a început, pentru mine, în iunie, anul trecut, când am compus piesa alături de Philip Halloun, și a continuat în toamnă, când intram în studio, în Oslo, cu Beyond51 și începeam munca la producția piesei. E o bucurie să văd astăzi forma completă acestui proiect, prin lansarea videoclipului, realizat cu ajutorul unor profesioniști adevărați, precum regizorul Alex Ceaușu și coregrafa Judith State’, declară OVI.

La rândul ei, Paula Seling vorbește despre mesajul videoclipului și despre efortul realizării lui: ‘Îmi place mult viziunea lui Alex Ceaușu. Clipul vorbește despre miracolul vieții, venit din alt miracol — al iubirii. În camera goală renaște natura dintr-un alt miracol — apa, sursa vieții. Lumea este plină de miracole, depinde doar de noi să le percepem, lucru pe care, într-o altă formă, îl spune și Albert Einstein. Filmările au fost destul de solicitante, au fost aproape 24 de ore, într-o casă fără încălzire, prin care bătea vântul, unde mai apoi ne-a plouat artificial și ne-a suflat taifunul. E bine că nu am răcit, deși am suferit, ceva timp, de frig, cântând în ploaie și vânt. În final, videoclipul este… miraculos. Sperăm să vă placă.’

Pe 29 aprilie, Paula Seling și OVI vor pleca spre Copenhaga, unde se desfășoară finala internațională Eurovision Song Contest. 37 de țări participă la competiție, reprezentanții noștri urmând a urca pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai și — dacă se califică — în finala din 10 mai.

Comments

comments