Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Mircea Draghici : Mai devreme sau mai tarziu, inevitabil, autostrada Pitesti – Sibiu va fi construita

Miercuri, 1 octombrie 2014, deputatul PSD Mircea Drăghici,  Chestor al Camerei Deputaților și membru al Comisiei pentru transporturi, a participat la ședinţa comună a Comisiilor pentru transporturi din Camera Deputaţilor şi Senat, în cadrul căreia ministrul Transporturilor, domnul Ioan Rus, a prezentat Master Planul General de Transporturi al României.

Deputatul argeșean i-a transmis ministrului aprecierea pentru realizarea acestui Master Plan, exprimându-și totodată dorința ca România să aibă un pact național de transporturi, în plan legiferat. Mai mult, acesta a menționat faptul că grupul Dacia – Renault reprezintă cel mai important actor economic care trebuie avut în vedere în planificarea generală a autostrăzilor și drumurilor expres din România, argumentând necesitatea construcției autostrăzii Pitești – Sibiu în două etape: într-o primă etapă, expropriere la nivel de autostradă și realizare drum expres și a doua etapă, realizarea autostrăzii în întregul ei.

“Aseară am participat la evenimentul care a marcat 15 ani de parteneriat Renault – Dacia, un moment în care în mod inevitabil au fost aduse în discuție și aspecte care țin de infrastructura de transport a țării noastre. Dacia nu este doar un actor economic esențial la nivel macro-economic, Dacia este cel mai important brand industrial pe care România îl are la nivel mondial , o companie care susține 17 000 de angajați în mod direct și 130 000 de locuri de muncă în industria orizontală. În acest sens, dincolo de fluxul de trafic zilnic și de datele de interconectivitate care măsoară gradul de aglomerări urbane, aspectele economice trebuie luate în calcul. Directorul Dacia, domnul Nicolas Maure, îmi spunea aseară că din perspectiva infrastructurii rutiere, astăzi, Dacia pierde  140 – 150 de Euro pe produs, pe teritoriul României. Astfel, dacă ar fi existat autostrada Pitești – Sibiu, costurile companiei ar fi scăzut, susținând competitivitatea Daciei pe o piață acerbă. În acest sens, eu insist ca exproprierile pe coridorul european IV să se realizeze în regim de autostradă, având convingerea că după ce se va realiza acest drum expres, toți indicatorii pe care CNADNR-ul și proiectanții îi au acum în vedere se vor dubla. Susțin acest lucru pentru că am văzut un studiu de la Comisia Europeană care arată că mărfurile stau la coadă jumătate de zi în portul Rotterdam, iar prin construcția unui drum express Pitești – Sibiu, o parte din mărfurile care stau la coadă se vor aflui spre Constanța, deci indicatorii vor fi drastic modificați în sensul în care decizia construcției autostrăzii Pitești – Sibiu va fi una inevitabilă. De asemenea, un alt segment vital pentru Automobile Dacia este prinderea în Master Plan a segmentului feroviar Vâlcele – Râmnicu Vâlcea ”, a afirmat deputatul argeșean.

Comments

comments