Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Mircea Drăghici: PDL face opozitie din inertie

Chestorul Camerei Deputaţilor, social-democratul Mircea Drăghici, consideră că poziţia PDL de a critica asumarea răspunderii Guvernului pe legea descentralizării este una care nu ţine cont de realităţile din ţară.

Deputatul PSD de Argeş susţine că decizia Guvernului USL este de a adopta cât mai rapid texte de lege asupra cărora s-a convenit cu partidele politice, precum şi cu asociaţiile autorităţilor publice locale, în urma dezbaterilor. Forma de adoptare – asumarea răspunderii guvernamentale – este necesară pentru ca în bugetul pe anul 2014 să poată fi cuprinse şi resursele financiare ale instituţiilor care ajung în subordinea autorităţilor locale, una din principalele cerinţe înaintate Guvernului.

“Prin descentralizare, anumite competenţe care aparţin în acest moment Guvernului, prin ministere, vor fi transferate autorităţilor locale. Este vorba de decizii privind serviciile de sănătate publică, protecţia mediului sau turismul local, despre decizii privind spitalele dintr-un anumit judeţ care nu se vor mai lua la Guvern, ci se vor lua la nivel local, de către autorităţi alese.

În toată guvernarea PDL s-a vorbit despre descentralizare. Tot ce s-a făcut însă a fost să se arunce în cârca autorităţilor locale responsabilităţi, fără să fie alocate şi sursele financiare. Un exemplu în acest sens a fost şi administrarea spitalelor. După ce unităţile medicale au ajuns la primării şi consiliile judeţene, la 1 aprilie 2011, Guvernul PDL a decis, fără să consulte partenerii locali, să închidă 67 de spitale. În Argeş, judeţul pe care îl reprezint, pedeliştii au închis cele mai multe spitale din ţară, patru: spitalul din Domneşti, cel din Călineşti, Spitalul de Boli Cronice din Mozăceni şi Spitalul de Boli Cronice din Rucăr. Cu eforturile inclusiv financiare ale autorităţilor locale, au fost redeschise spitalele din Călineşti şi Domneşti, oferind din nou argeşenilor dreptul la asistenţă medicală.

Spre deosebire de PDL, Guvernul USL propune o descentralizare reală, bazată în urma discuţiilor cu reprezentanţii autorităţilor locale. Tocmai de aceea este nevoie de asumarea răspunderii, pentru a reuşi să prindem în bugetul pe 2014 sursele financiare pentru responsabilităţile care vor fi date primăriilor şi consiliilor judeţene. Opoziţia parlamentarilor PDL pe această temă este contrazisă inclusiv de primarul PDL al Aradului, Gheorghe Falcă, care şi-a manifestat public poziţia favorabilă pentru asumarea răspunderii guvernului, înţelegând importanţa şi justeţea demersului. I-am indica domnului Blaga şi altor colegi de-ai săi care au intrat la redistribuire în Parlament să se consulte, înainte de a exprima o poziţie, cu acei colegi ai lor care au fost confirmaţi în mai multe mandate prin votul direct ale cetăţenilor. Ar înţelege astfel că pentru cetăţean este de preferat ca autorităţile locale să fie direct responsabile de gestionarea domeniilor respective, nu ca aceste să fie gestionate de un sistem hipercentralizat”, a precizat deputatul PSD Mircea Drăghici.

Comments

comments