Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Nordul judetului Arges intra azi sub cod portocaliu

Nordul judetului Arges intra azi sub cod portocaliu

Începând din seara zile de duminică, 28 decembrie, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă.

În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.

In a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, in judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Aceste zone vor fi sub cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte, polei pana pe 29 decembrie, orele 20:00.

Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Comments

comments