Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Politia londoneza a facut publica identitatea atacatorului de la Westminster

Autorul atacului din apropierea Parlamentului britanic, soldat cu cinci morți și peste 20 de răniți, se numește Khalid Masood și avea 52 de ani, a anunțat Scotland Yard, potrivit agențiilor internaționale de presă.

Născut în Kent (sud-estul Angliei), Masood trăia de puțin timp în West Midlands (centru). Nu făcea obiectul vreunei anchete în curs, dar fusese anterior în vizorul autorităților, pentru o serie de infracțiuni, se arată într-un comunicat al Poliției Metropolitane.

În document se mai arată că nu existau informații că individul plănuia să comită un atac.

Bărbatul a fost condamnat prima dată în noiembrie 1983 pentru distrugere și ultima dată, în decembrie 2003, pentru posesie de arme albe. Acuzațiile la adresa lui au mai inclus, de-a lungul timpului, tulburarea ordinii publice și atac la persoană.

 

Comments

comments