Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Romania are rezerve suficiente de gaze a afirmat Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, că România are suficiente rezerve de gaze și a menționat că România trebuie să își exploateze propriile zăcăminte de gaze pentru a nu mai depinde de compania rusă Gazprom.

“Reducerea cu 5% a livrărilor de gaze dinspre Rusia nu afectează, în acest moment, în niciun fel consumul, nici industrial, nici casnic.Avem rezerve suficiente, dar este un bun prilej ca să înțelegem că independența noastră energetică ca țară — mai pe românește, să nu mai depindem niciodată de Gazprom — este lucrul cel mai important. Pentru asta, păstrând absolut toate standardele de protecție a mediului, trebui însă să ne exploatăm gazele pe care le avem atât în Marea Neagră, cât și pe teritoriul României. Este obligația mea și a tuturor oamenilor politici responsabili să explicăm, chiar dacă uneori suntem impopulari (…) că pentru România este esențial să ne folosim resursele noastre de gaze în așa fel încât în viitor, când se mai supără Gazprom, să nu mai fie o știre că au oprit livrările, pentru că nu avem nevoie”, a spus Ponta la Sibiu într-o conferință de presă.

Comments

comments