Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Un copil de opt ani a murit la Spitalul Curtea de Arges

Un copil în vârstă de opt ani diagnosticat cu enterocolită a murit la spitalul din Curtea de Argeş, la o zi de la internare, iar familia acestuia a depus plângere penală la Parchet împotriva cadrelor medicale pe care le acuză de omor din culpă, neglijenţă în serviciu şi rele tratamente.

Tatal copilului spune că, vineri, a ajuns cu fiul său la Camera de primiri urgenţe a spitalului din Curtea de Argeş, băiatul având stări de vomă şi diaree.

Medicii de la Urgenţă au întrebat despre istoricul medical al copilului, apoi l-au trimis la secţia de chirurgie, unde un medic specialist a constatat că nu are apendicită, după care au decis internarea copilului la secţia de pediatrie.

Tatăl copilului a mai afirmat că a doua zi, când şi-a sunat soţia care rămăsese internată în spital cu copilul, aceasta i-a spus că starea băiatului s-a agravat, iar când a ajuns la spital ca să-şi viziteze fiul, bărbatul a fost trimis cu o reţetă să cumpere medicamente antispastice şi antidiareice pentru cel mic.

Între timp, extremităţile corpului băiatului au început să se învineţească, iar mama acestuia a cerut ca băiatul să fie transferat fie la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, fie la o unitate medicală din Bucureşti, iar, potrivit părinţilor, medicii de la Curtea de Argeş au refuzat acest lucru.

Sâmbătă după-amiază, la mai puţin de 24 de ore de la internare, copilul a murit.

Directorul Spitalului Municipal Curtea de Argeş, Ionela Dăneţ, a declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul a fost internat în 17 aprilie, la ora 21.13, cu simptomele unei gastro-enterocolite acute şi cu deshidratare, iar medicii i-au instituit tratamentul cu antibiotice şi l-au hidratat cu perfuzii, evoluţia stării de sănătate fiind, în primă fază, favorabilă.

Conform directorului unităţii sanitare, a doua zi de la internare, în jurul orei 17.00, starea de sănătate a copilului ”s-a înrăutăţit brusc”, el a intrat în stop cardiorespirator, iar la ora 18.15 a fost declarat decesul, medicii neputând face nimic pentru a-l salva pe copil.

”Nimeni nu-şi explică schimbarea bruscă a stării generale”, a afirmat medicul Ionela Dăneţ.

Aceasta a precizat că spitalul nu a primit nicio sesizare din partea părinţilor, însă a fost deschisă o anchetă internă.

Întrebată dacă părinţii au solicitat transferul şi de ce copilul nu a fost trimis la alt spital, directoarea spitalului din Curtea de Argeş a explicat că medicul nu a putut solicita transferul la alt spital din cauza gravităţii stării de sănătate a băiatului.

”Medicul de gardă a vrut să facă transferul, dar nu a mai putut, pentru că starea de sănătate era atât de gravă încât era imposibil să fie trimis în altă parte”, a mai spus medicul Ionela Dăneţ.

Comments

comments