Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Vremea in Muntenia pana pe 10 mai

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 aprilie – 10 mai, pentru toate regiunile din ţară.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Astfel, in Muntenia, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile de prognoză.

Însă în 29 și 30 aprilie, valorile termice vor scădea, ajungând la maxime diurne de 17…18 grade și minime nocturne în jurul valorii de 6 grade.

Din 1 mai și până la sfârșitul intervalului vor fi oscilații ușoare de la o zi la alta, dar, în medie, valorile termice, atât cele diurne, cât și cele nocturne, se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei.

Prin urmare, maximele se vor încadra, în medie regională, între 18 și 22 de grade, iar minimele, între 7 și 10 grade.

Aproape zilnic vor fi posibile ploi, care vor avea și caracter de aversă și izolat pot fi mai însemnate cantitativ, cu precădere în 28-29 aprilie.

Comments

comments