Radius: Off
Radius:
km Set radius for geolocation
Search

Vremea in Muntenia pana pe 23 martie

Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a evolutiei valorilor termice si a precipitatiilor in intervalul 10 – 23 martie, pentru toate regiunile din tara.

Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.

Astfel in Muntenia pana pe 14 martie, temperaturile maxime vor fi usor mai ridicate decat cele obisnuite in aceasta perioada, cu medii de 8…13 grade, in schimb minimele nocturne vor avea medii ce pot cobori sub 0 grade in noptile mai reci.

Incepand cu 15 martie debuteaza o perioada calda, cu valori medii termice diurne intre 12 si 17 grade si cu medii pozitive ale minimelor termice nocturne, ce pot atinge 3…4 grade.

Comparativ cu prima decada a lunii martie, ameliorarea regimului precipitatiilor va fi semnificativa. Astfel, se estimeaza ploi slabe si pe spatii restranse, indeosebi pe parcursul celei de-a doua saptamani.

Comments

comments